Conferința Internațională „L’EAU, UN ENJEU MAJEUR au 21 SIECLE” –
15 aprilie 2025
Evenimentul a fost realizat în parteneriat cu CNIPT Rarăul, birou ce aparține Primăriei Municipiului Câmpulung Moldovenesc și a avut ca invitat special pe M. Dominique Lefevre, președinte fondator al organizației Terralbastra, Paris, Franța.
Conferința a pus accent pe obiectivul 6, de dezvoltare durabilă, ODD 6 - Apă curată și salubrizare, care își propune să garanteze accesul universal la apă potabilă sigură și la infrastructuri sanitare adecvate, protejând în același timp ecosistemele acvatice.
Evenimentul a subliniat importanța apei ca resursă vitală și a urmărit sensibilizarea elevilor cu privire la responsabilitatea gestionării durabile a acesteia, în contextul provocărilor globale actuale și viitoare.
Prin organizarea acestei conferințe, colegiul și-a consolidat tradiția de a promova educația ecologică la nivel internațional, implicând elevii în dialoguri relevante pentru viitorul planetei.
Educație ecologică la nivel academic Simpozionul Național „Educația ecologică și de protecția mediului în învățământul preuniversitar” – ediția a IV-a.
Evenimentul, organizat de Facultatea de Silvicultură din Suceava, în parteneriat cu Colegiul Silvic „Bucovina” și Asociația Județeană Sportul pentru toți Suceava
La acest simpozion au participat 28 de licee, Universitatea Stefan cel Mare din Suceava prin Facultatea de Silvicultură, Asociația Județeană Sportul pentru toți Suceava și Direcția pentru agricultură Județeană Suceava.
Simpozionul a oferit un spațiu de reflecție și dialog pe teme precum: educația ecologică, integrarea provocărilor de mediu în procesul educațional, schimbările climatice, biodiversitatea, relația om-natură în actualul context social-politic-economic, protecția mediului.
Cu această ocazie s-a promovat perspectiva tinerilor asupra marilor provocări ecologice actuale și s-a realizat extinderea rețelei parteneriale a Colegiului Silvic „Bucovina în mediul preuniversitar și universitar.



